(Video) 150 ani de „Convorbiri literare”

25 Aprilie 2017
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Revistei „Convorbiri literare”, în perioada 22-25 aprilie 2017, s-au desfășurat la Iași diverse evenimente culturale. Seria manifestărilor s-a încheiat în seara zilei de luni, 24 aprilie, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași.

La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a dăruit membrilor redacției revistei o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

În debutul evenimentului a fost proiectat un film documentar cu istoria revistei „Convorbiri literare” de la înființare și până în prezent, iar de-a lungul întâlnirii trupa de muzică veche Trei Parale a întreținut atmosfera de sărbătoare.

Seara s-a încheiat cu acordarea Premiilor anuale „Convorbiri literare”. Anul acesta au fost acordate și două noi premii: Premiul „Iacob Negruzzi” pentru cea mai bună revistă literar-culturală și Premiul Național „Titu Maiorescu” pentru critică literară, ce a fost înmânat lui Nicolae Manolescu, numit cel mai mare critic literar român post-belic.